Gelozie la muncă


Dana mototoli așternutul și-l lăsă pe jos, lângă pat. Scoase un alt cearșaf curat din dulapul în care ținea lenjeriile de pat care se asortau cu decorul camerei în care lucra și-l aruncă peste pat. Își trase chiloții pe ea și vru să aranjeze lenjeria pe pat, dar se opri o clipă, pentru că din camera alăturată răzbătea o discuție aprinsă. Era dormitorul unde lucra Ramona, al cărei glas îl și recunoscu, iar cealaltă voce, mai stridentă, era Carmen. Ce-or mai avea astea de împărțit?, își zise ea în gând, încercând să tragă cu urechea la ceea ce părea o adevărată dispută, în camera de lângă ea.

Ridică de jos cearșaful murdar, deschise ușa de la dormitorul său și, deși era numai în chiloți și cu o pereche de stockingși negri pe care apucase să-i tragă la repezeală peste picioarele ei lungi și subțiri, ieși pe hol.

– Ai profitat că am fost plecată, nu? Și ce te-ai gândit? Să tragi pe membrul meu, cât poți! Futu-te-n gât să te fut eu, țipa Carmen în gura mare, și mai zici că suntem prietene?!

Carmen ieșise din camera ei, deși era în privat cu unul din membrii săi, și dădu buzna peste Ramona, cu mare scandal.

– Nu ți-ar fi rușine, te-am adus aici să lucrezi și să faci un ban, continuă Carmen, extrem de nervoasă, și tu ce faci? Cum, nenorocito ce ești, să faceți schimb de numere de telefon?

– El mi-a dat numărul lui, se apără Ramona. Ce vină am eu, dacă mi-a intrat în privat?

– Da? El ți-a dat numărul? Și ce dacă? Ce-ai căutat să-l suni? Ai văzut că fac bani de pe urma lui și ce ți-ai zis? Să tragi pe membrul meu, continuă Carmen să țipe, apropiindu-se amenințător de colega ei.
– Păi m-a întrebat de tine, handicapato! Cum ai fi vrut să-i spun? Pe site?! Vii aici peste mine, mă scoți din privat cu urletele tale, ca o descreierată, se apără Ramona. Ia mai du-te-n pula mea, până la urmă de ce aș fi eu obligată să-ți țin tira că pleci tu cu membrii în vacanță?

– Da?! Și de-aia a trebuit să-i faci și show, cu tot tacâmul? Carmen nu termină bine de vorbit că își înfipse mâna stângă în părul Ramonei, iar cu dreapta o plezni fulgerător peste obraz. O singură dată, continuă ea, să aud că mai faci așa ceva cu membrii mei, și îți jur că te desființez!
– Ce vroiai să fac, fată, dacă mi-a cerut să-i fac show?, o întrebă Ramona, acoperindu-și obrazul lovit.

– Jenna, gata, interveni Dana, încercând să o potolească pe Carmen. Nici chiar așa, să vă luați la palme aici, membrii vin și pleacă, noi suntem colege… Haideți amândouă la bucătărie să fumăm o țigară și să vă calmați, propuse ea.

– Mă duc să-nchid, zise Carmen, că l-am lăsat pe turc singur în privat. Chiar vreau o țigară, la cât m-a enervat asta…

Carmen ieși, iar Ramona se ridică și o însoți pe Dana în bucătărie. Se așezară amândouă și începură să fumeze. Ramona ședea tăcută și își lipise un pahar cu suc rece pe obrazul înroșit.

– Ce membru zice Jenna că i-ai luat, fată? M-am și speriat când am auzit gălăgia, rupse Dana tăcerea. – Ei, turcul ăla pe care și ea, la rândul ei, l-a luat de la Tania, începu Ramona. O arde cu el de vreo trei luni, dar Hakan la Tania a mers prima oară…

– HakanSukur71? De ăla zici? Păi ăla a venit și la mine, dar nu i-am dat prea mare importanță… Habar n-aveam că e membrul Jennei… Lasă că-i zic, când vine încoace!

– Nu știu dacă poți să te înțelegi cu ea, mai ales când vine vorba de turc, făcu Ramona. Mi-aduc aminte că-mi zicea acum vreo câteva luni despre el…
– Da! Ți-am zis că-mi place de el, că e sexos și că l-aș fute, zise Carmen, intrând și ea în bucătărie. Și a trebuit să-i faci tu show…
– Jenna, stai nițel, interveni Dana, că nu-i chiar așa! Uite, mi-a explicat Căprița despre cine e vorba. Și la mine a venit și mi-a cerut show… I-am făcut și habar n-aveam ce hram poartă… Nu te gândești și tu? Vrei să ne facă Alex scandal că refuzăm membrii? Știi că ne citește logurile din privaturi! Știi că Jasmin penalizează performerele dacă refuză cererile membrilor…

– Vicki, panarama asta, începu Carmen, calmă și arătând către Ramona, știa cât m-am luptat eu să-l iau de la Tania… Tu știi, de pildă, că s-a văzut cu Tania și l-a stors moldoveanca de bani? Mi-a intrat și mie de vreo câteva ori și mi-a plăcut de el…

– Da, Carmen, începu Ramona, ce puteam să fac? De tine nu puteam să dau cât ai fost plecată în Egipt, omul a venit pe la mine să întrebe de tine și a rămas peste privatul altcuiva… Nu știu ce ți-o fi spus el, dar nici nu trebuie să reacționezi așa…
– Jenna, ești geloasă? Iart-o, fată că-i geloasă, zâmbi Dana către Ramona.
– Și ce dacă sunt geloasă? Ce? N-am voie să am o relație specială cu un membru?

– Eu zic să vă împăcați și să treceți peste, le zise Dana. În fond, nu cred că a vrut să-ți fure membrul, iar tu, dacă l-ai tras de la Tania, te-ai gândit să nu pățești la fel…

– Recunosc că am exagerat puțin, bătu Carmen în retragere. Dar vin și eu din vacanță, intru la muncă și mă trezesc că membrul pentru care am muncit cel mai mult și am tras să fie al meu se apucă și mi-o laudă pe asta ce show mișto i-a făcut… Cum m-am simțit?

– Fată, îți repet, începu Ramona să-i explice, era disperat să afle vești despre tine, nici n-a ținut cont că eram în alt privat, a intrat peste…

– Hai, Jeano, privește partea bună a lucrurilor, măcar nu te-a făcut de râs dacă ți-a lăudat-o că face show mișto, încercă Dana să destindă atmosfera. În plus, nu trebuie să te repezi așa la ea, ți-am zis, și la mine a venit… Și mie mi-a cerut să-i fac show… Așa sunt toți membrii, dă-i în pula mea de labagii… Tu ar trebui să te bucuri că omul chiar era disperat să afle ceva despre tine, că ai lipsit două săptămâni, de n-a știut nimeni de tine nimic! Mai mult, lui ar trebui să-i faci scandal, ce-a căutat să stea peste privatul lui Caprice?!

– Mda… Carmen lăsă capul în jos.

– După ce că eu sunt aia care face cei mai puțini bani în studioul ăsta, se plânse Ramona, după ce că voi toate aveți cel puțin un membru care vă face bani, tot pe mine mă iei la palme?
– Haide, iartă-mă… Aveam draci pe mine, îi zise Carmen. Sincer, îmi pare rău, chiar mi-am ieșit din fire.

– E a doua palmă pe care mi-o dai, îi reproșă Ramona. Ai mai făcut tu așa, într-a doișpea, din cauza lui Dan, ăla de la C… Te-au apucat dracii că am fumat cu el o țigară când chiulisem de la ora de mate… Te țineai ca proasta după el, ți-aduci aminte?

– Da! Sunt geloasă, ce vrei să fac? Asta sunt, nu am ce face… O să încerc să nu mai reacționez așa, îi promise Carmen. Sincer, chiar îmi pare rău că m-am comportat așa, zise ea privind către Ramona.
– Eu te iert, oftă Ramona. Ai noroc că te știu de mult…